Ultimele noutăți MYSU

De ce nu mai simți parfumul după câteva ore?

Se întâmplă celor mai mulți dintre noi. Simțim un parfum deosebit la cineva și ne gândim “doamne, cât de bine miroase”. Ce siaj, ce persistență! Eventual, dacă ne place atât de mult, încercăm și noi același parfum, măcar o mostră să vedem dacă ni se potrivește. Când, surpriză, parcă de fapt nu e atât de persistent. Da, îl simți primele 2-3 ore, din momentul în care te dai, dar apoi parcă dispare efectiv. De ce se întâmplă totuși asta? De ce un parfum persistent nu pare să se mai facă simțit după câteva ore de purtare?

Să o spunem și pe-aia dreaptă, unele parfumuri, fie ele și parfumuri de brand, chiar nu persistă. Miros încântător inițial, dar se disipă foarte repede și necesită reaplicare frecventă. 

Însă de multe ori nu este asta situația, ci faptul că nu îți mai simți propriul parfum e doar o consecință a unui mecanism biologic.

De ce nu mai simți parfumul? Adaptarea olfactivă explicată

Simțul olfactiv este unul dintre simțurile care a ajutat omenirea să supraviețuiască până în prezent. Iar scopul principal al percepției mirosurilor nu a fost dintotdeauna un mod de a ne manifesta personalitatea sau de a ne face să părem mai atrăgători. Rolul principal al mirosului, din punct de vedere evolutiv, e de a putea identifica pericolele din jurul nostru, precum mirosul de fum, de substanțe periculoase sau chiar de mâncare stricată.

Deși în prezent am ajuns să folosim acest simț în beneficiul nostru estetic, caracteristicile noastre biologice încă funcționează.

Astfel, când pulverizezi parfumul, simțurile îți sunt invadate de notele de vârf, care uneori îți pot părea chiar copleșitoare, urmate apoi de notele de mijloc.
Însă odată “așezat” pe piele, se poate să simți doar în anumite momente sau doar la anumite mișcări ale corpului notele de bază care continuă să persiste, în ciuda faptului că tu nu mai simți parfumul propriu.

Și, în mod frustrant, îl vei simți însă pe al celorlalți, lucru care te poate face să pui la îndoială calitatea sau persistența parfumului pe care îl porți.
Așadar, această “orbire a nasului”, în traducere mot-a-mot, este de fapt o caracteristică biologică și evolutivă de-a noastră. Creierul învață să ignore un miros la care este expus constant și frecvent, pentru a putea identifica mirosuri noi și odată cu ele, eventuale pericole.

Atunci când ești expus continuu unui stimul olfactiv, creierul tău se adaptează și învață să ignore semnalul. Cu alte cuvinte, te obișnuiești cu aroma.

Asta înseamnă că nici ceilalți nu-ți simt parfumul?

Nu, deloc. Exact așa cum tu poate că simți parfumul celorlalți foarte intens, în ciuda faptului că și tu porți unul emblematic, la fel pot și ceilalți simți notele care te învăluie pe tine.

De altfel, acesta e și un indicator foarte bun al unui parfum persistent, complimentele celorlalți 

- uneori mascate sub formă de întrebare: “Cu ce te-ai dat?” - pe care le primești atunci când știi că te-ai parfumat.

Cum îți dai seama dacă parfumul a dispărut sau doar nu îl mai percepi?

Uneori parfumul chiar poate necesita reaplicare, dacă vorbim de intervale lungi de timp, de peste 10 ore de la prima pulverizare, caz în care ar fi bine să ai un parfum de poșetă.

Însă înainte să te grăbești să aplici un alt strat, întreabă-te dacă nu cumva doar te-ai obișnuit cu mirosul. Pentru că riști ca prin reaplicări să folosești mai mult decât necesar și astfel poate deveni copleșitor, mai ales pentru cei din jur, pentru care parfumul încă se simte.

Întreabă o persoană apropiată

Dacă ești nesigur că parfumul încă își face simțită prezența, poți întreba pe cineva apropiat dacă îl simte sau nu. E cea mai bună metodă de testare, desigur, cu excepția situației în care persoana în cauză are simțurile olfactive afectate, cum e cazul atunci când suntem răciți, de pildă.

Nu confunda siajul cu persistența

Avem deja un articol pe această temă, dar nu strică să reamintim. Siajul și persistența unui parfum nu sunt unul și același lucru. A lăsa în urma ta un miros plăcut ține de siaj, în timp ce a putea simți notele la mult timp de la aplicare ține de persistență.

Dacă, de exemplu, se întâmplă să simți parfumul preferat atunci când manevrezi haine pe care le bagi la spălat, atunci e garantat că ai ales un parfum persistent.

Nu toate parfumurile care persistă au și siaj, așa cum nu toate parfumurile care au siaj sunt și persistente.

Ia o pauză de la parfumul preferat

Deși simți că poate a devenit parfumul tău semnătură și nu te-ai putea despărți de el, nu strică să iei o pauză de la parfumul pe care îl folosești zilnic, dacă ai ajuns să nu-l mai simți.

Îndepărtarea pentru o perioadă de notele sale te va ajuta ca, după o perioadă, să simți din nou parfumul la fel de intens. Apoi, ia-o și ca pe un prilej de a descoperi noi parfumuri preferate.

Ce factori influențează cât de repede nu mai simți parfumul? 

Acest fenomen al adaptării simțului olfactiv e cât se poate de real. Cu toate astea, se poate întâmpla să nu mai simți parfumul și din alte motive.

Cu cât îl porți mai mult, cu atât îl vei simți mai puțin

Parte din adaptarea olfactivă e și faptul că în timp vei ajunge să îți simți tot mai puțin parfumul, dacă îl porți zilnic o perioadă lungă de timp. 

Compoziția parfumului contează

Apoi, în funcție de compoziția parfumului, unele formule persistă mai mult pe piele, în timp ce altele se evaporă rapid. Parfumurile MYSU au în compoziție 22% ulei de parfum, ceea ce le conferă o persistență ridicată, de până la 12 ore.

Faptul că parfumul este alcătuit din cele 3 tipuri distincte de note, vârf, mijloc și bază, face ca, în funcție de volatilitatea fiecărei categorii de note, parfumul să reziste mai mult sau mai puțin pe piele și haine. 

Hidratarea pielii influențează persistența

O piele hidratată face ca parfumul să reziste mai mult timp. Așadar, e important ca înainte să aplici un strat de parfum să nu uiți să hidratezi pielea cu o loțiune hidratantă, pe care să o lași câteva minute să pătrundă în piele.